Slogan Ro
Credem in Tine!

Jurnalul National – 29.11.2012

“Credem în tine!”, un proiect pentru sprijinirea tinerilor din familiile defavorizate

 
Autor: Luminiţa Ciobanu29 Noi 2012 – 15:05
Asociaţia Umanitară Alexandra Nanu din  Sibiu a demarat o amplă campanie, sub genericul “Credem în tine”, pentru a sprijini, pe termen lung, tinerii din familiile defavorizate din oraşul din inima Transilvaniei,  acţiune căreia i s-a alăturat şi Asociaţia Internaţională de Tineret “Become”.
“Credem în tine!”, un proiect pentru sprijinirea tinerilor din familiile defavorizate
Campania “Credem în tine”, derulată prin această  colaborare cu scop comun ale celor două asociaţii, îşi propune să aducă tinerilor care provin din familii defavorizate speranţă în suflet şi imboldul de a-şi depăşi statutul social, prin posibilitatea finalizării studiilor, extrem de utile pentru o carieră demnă de urmat în viaţă. În 2012, campania se va finaliza cu un grandios şi inedit eveniment artistic, respectiv un concert susţinut de Radu Nechifor, Magic Band şi Sebastian Stan precum şi de invitaţii Neluţu Hordobeţ şi formaţia “Junetrip”. Evenimentul se va desfăşura sâmbătă, 8 decembrie, la Sala Thalia din Sibiu, de la ora 18:00.  Scopul acestei gale umanitare, derulată de cele două organizaţii non-profit, îl reprezintă strângerea de fonduri pentru sprijinirea educaţiei copiilor. 
http://jurnalul.ro/timp-liber/credem-in-tine-un-proiect-pentru-sprijinirea-tinerilor-din-familiile-defavorizate-630210.html