Slogan Ro
Credem in Tine!

COMUNICAT DE PRESĂ – 23 noiembrie 2016

COMUNICAT DE PRESĂ – 23 noiembrie 2016

                                                                                                                 sigla-become

 

 

A V-a ediţie a Galei Umanitare organizată de “Asociaţia Umanitară Alexandra Nanu” – AUAN împreună cu Asociația Internațională de Tineret “BECOME” sub genericul campaniei “CREDEM ÎN TINE”.

Campania “CREDEM ÎN TINE” este desfăşurată de “Asociaţia Umanitară Alexandra Nanu” – AUAN pe parcursul unui an întreg, în scopul strângerii de fonduri pentru susţinerea proiectelor AUAN ce sprijină copiii/tinerii merituoși, cu mai puține posibilităti financiare, dar care au cea mai mare nevoie de un ajutor moral și financiar pentru a putea valorifica la maximum potențialul și dorința lor de a-și clădi o carieră în viață. Campania se încheie în fiecare an, în luna decembrie, cu un spectacol umanitar organizat împreună cu Asociația Internațională de Tineret “BECOME”.

În acest an 2016, Gala Umanitară “CREDEM ÎN TINE”, va avea loc marți, 13 decembrie, la Sala Thalia, ora 19:00. Biletele pot fi achiziţionate zilnic de la Sala Thalia, începând cu 30 Noiembrie, intre orele 17:00 – 19:00. Spectacolul este realizat de Radu Nechifor iar toti artistii care participa o fac din dorinta de a darui – fara recompense financiare.

afis2016

In luna noiembrie 2016 s-au implinit cinci ani de cand a luat fiinta Asociatia Umanitara Alexandra Nanu – AUAN. Putem spune ca in acesti cinci ani am avut realizari foarte frumoase, de care s-au bucurat foarte multi copii/tineri si rezultatele muncii noastre s-au vazut in rezultatele lor – in asta consta multumirea noastra.

Multumim tuturor celor care au fost alături de noi atat financiar dar si moral, care au avut și au încredere în noi.

Dorica Nanu,

Director executiv – AUAN