Slogan Ro
Credem in Tine!

Tribuna – 13 decembrie 2017

Tribuna – 13 decembrie 2017
logo

Sala Thalia, umplută de oameni cu

suflet mare,la Gala Umanitară

                                                                              “Credem în tine”

538 vizualizari
Sala Thalia, umplută de oameni cu suflet mare, la Gala Umanitară
Sinceritatea, altruismul, seriozitatea, iubirea sunt cele mai importante trăsături
de caracter ale celei care a fost Alexandra Nanu, pe care soarta a luat-o subit in
luna octombrie 2010, la doar 26 ani, din cauza unei afecţiuni grave de sănătate.
Atât de puternic şi-a pus amprenta în inimile si sufletele oamenilor, încât părinţii
si prietenii apropiaţi au simţit nevoia să îi păstreze amintirea vie, continuând să
facă ceea ce ea ar fi făcut cu mare dăruire. Marţi, 12 decembrie, în Sala Thalia,
s-a desfăşurat cea de-a șasea ediție a Galei Umanitare “Credem în tine”, susţinută
de artişti îndrăgiţi publicului sibian.Timp de șase ani, prezentatoarea galei este Nicolle
Stănese, care a mărturisit că întotdeaunaare emoții când participă la acest eveniment:”Este
foarte emoţionant pentru mine. De fiecare dată prezint acest eveniment, pentru că edeja o
tradiție. În fiecare an, am făcut schimb de energie pozitivă cu publicul, ceea ce se simteși în
spate, unde sunt artiștii. Mă bucur de prezența publicului pentru cea de-a șasea ediție agalei
<<Credem în tine>>. E foarte important să îi susţinem pe copiii talentaţi din jurul nostru,să
apreciem performanţele lor, să oferim şansa celor care nu au posibilitatea financiară. Nu ştiu
alt oraş unde sunt atât de multe voci frumoase. Sper că am creat o atmosferă ca în basme”,
a spus aceasta.Emoție până la… lacrimi

Concertul a fost deschis cu interpretarea piesei “Busuioc” de către Luana Prodea, o sibiancă

care a ajuns la Vocea României Junior. Publicul s-a bucurat de numeroase performanțe artistice

ale tinerilor, printre care Dominique Simionescu și Mihai Teacu, câștigătorul unei olimpiadei de pian.

Muzicianul din Făgăraș a reușit să provoace până la lacrimi publicul sibian cu interpretarea cântecului

“Casa părintească nu se vinde”.

Radu Nechifor și trupa sa DreamCatchers, alături de Anca Mărginean, prin interpretarea pieselor

populare şi contemporane, au continuat să aducă magia sărbătorilor de iarnă în sufletele celor

prezenţi.“Pe parcursul celor şase ani am colaborat cu oameni absolut extraordinari, care oferă toată energia

lor pentru a ajuta. Am trăit pe scena aceasta o multitudine de emoţii şi sper din tot sufletul că această

seară a fost plină de emoţie, cum au fost şi celelalte din anii precedenţi. Să simţiţi ceea ce am şimţit

și noi”, a spus Radu Nechifor.

Apoi, studenta în Anul I, la Facultatea de Științe Economice, specializarea Finanțe și Bănci, Andreea

Angela Dobrotă a primit o diplomă de excelență din partea AUAN.

Evenimentul s-a încheiat cu colindele Corului “Bâlea Boar” din Brad.

Proiecte derulate de AUAN

În final, Anca Oprean, preşedintele Asociației Umanitare Alexandra Nanu, a făcut bilanțul

activităților asociației pe parcursul celor zece luni: “Mulţumim tuturor artiştilor prezenți și

prezentatoarei Nicolle Stănese, care au dorit să susțină proiectul AUAN fară nicio recompensă

financiară, oferindu-vă un spectacol de cea mai bună calitate, într-un decor de sărbători,astfel,

aducând magia sărbătorilor de iarnă. Datorită încrederii câștigate, AUAN a reușit să contribuie

prin proiectele sale desfășurate pe o perioadă de zece luni la educația tinerilor sibieni,care au

o dorința și capacitatea de a studia, dar sunt lipsiți de mijloacele financiare. Proiectul AUAN

a acordat peste 20 de burse în valoare de 1500-3000 de lei, inclusiv tratamente medicale, 

în special stomatologice și oftalmologice, cadouri de Crăciun și Paști pentru 50 de beneficiari.

Am reușit să acordăm sponsorizări pentru tinerii care participă în olimpiade, concursuri,

festivaluri, inclusiv instrumente muzicale. Mulțumim din suflet tuturor care au făcut ca

realizările noastre să fie posibile“.

De câțiva ani, Asociația dedicată Alexandrei poartă și memoria tatălui său, Ioan Nanu,

care a mers alături de ea, în ceruri, de curând.

Liuba STARII