Slogan Ro
Credem in Tine!

Despre Alexandra si Jimmy

TRIBUNA – Andra MARINESCU 13.10.2015 10:21

Ioan şi Alexandra veghează din ceruri AUAN-ul

Ioan şi Alexandra veghează din ceruri AUAN-ul

Alexandra îl are, acum, pe tatăl său alături. Chiar dacă nu mai sunt lângă Dorica, mama fetei, ei o ajută, din ceruri, să ducă misiunea asociaţiei umanitare care le poartă numele mai departe, având alături prietenii lor. Au trecut cinci ani de când Alexandra Nanu nu mai zâmbeşte printre oameni şi doar câteva luni de când Ioan Nanu a trecut la cele veşnice. Sâmbătă, ei au fost rememoraţi, iar toate realizările AUAN din anul şcolar 2014 – 2015 i-au fost dedicate lui Jimmy, aşa cum era cunoscut Ioan Nanu, omul care nu stătea locului nicio clipă şi era implicat în tot ceea ce făcea.Acum şase ani, familia Nanu era ca oricare familie. Fericită, cu planuri mari şi cu prieteni care le umpleau casa zi de zi. Astăzi, dintre toate, au rămas doar… prietenii, pentru că fericirea stă, acum, agăţată de sprijinul pe care îl mai poate da AUAN copiilor. Dorica Nanu şi-a pierdut, mai întâi, fiica, pe Alexandra, din cauza unei boli grave, despre care s-a aflat prea târziu pentru ca fata să mai fie salvată. După un an de la ridicarea fetei la ceruri, cei dragi ei s-au gândit că amintirea Alexandrei, fata energică şi altruistă, nu trebuie să se piardă, aşa că au înfiinţat Asociaţia Umanitară “Alexandra Nanu”, care ajută copiii nevoiaşi să îşi termine studiile şi le oferă, la fiecare sărbătoare, ce poate. Recent, în acest an, următorul înger din familia Nanu pe care şi l-a ales Dumnezeu prea devreme a fost Ioan, tatăl Alexandrei, un om despre care cunoştinţele lui nu au decât cuvinte de bine: om gospodar, săritor şi cu o inimă mare. Astăzi, când casa familiei Nanu nu mai răsună de râsul Alexandrei sau de sfaturile tatălui, Dorica a rămas să le continue misiunea. Aşa, a hotărât, alături de consiliul AUAN, să alăture numelui asociaţiei şi pe cel al lui Ioan. O primă decizie luată de AUAN a fost şi aceea de a dedica toate realizările din anul şcolar 2014 – 2015, care s-au bucurat de sprijinul lui Ioan Nanu, să fie dedicate acestuia, “pentru activitatea zilnică desfăşurată în cadrul asociaţiei, el fiind interfaţa de comunicare între instituţiile publice şi asociaţie, impunând respect prin exemplul personal, modestie, adevăr, cinste şi corectitudine”, după cum spun reprezentanţii AUAN. În semn de recunoştinţă şi apreciere, AUAN i-a conferit lui Ioan Nanu şi titlul de “Membru de Onoare – post – mortem, pentru contribuţia deosebită în tot ceea ce a însemnat activitatea asociaţiei, în calitate de membru fondator şi membru în Consiliul Director, pentru devotamentul arătat membrilor asociaţiei, pentru susţinerea morală şi financiară, pentru ataşamentul faţă de beneficiari”.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                 .

Sibiu 100% – 03.10.2015

Jimmy-AUAN-fundal albÎn Memoria domnului Ioan Nanu – tatăl Alexandrei Nanu, membru fondator și membru in Consilul Director al „Asociației Umanitare Alexandra Nanu” – AUAN

Sibiu, 1 octombrie 2015

De aproape șase luni de zile, nu am mai fost prezenți în presa scrisă cu informații despre activitatea „Asociației Umanitare Alexandra Nanu” – AUAN și asta nu pentru ca v-am neglijat, dragi cititori, ci pentru că am suferit o foarte grea pierdere, pe tatăl Alexandrei – domnul Ioan Nanu, membru fondator al AUAN și membru în Consiliul Director, soț și prieten, care pe 21 aprilie 2015 – poate nu întâmplător, într-o zi de sărbătoare crestină „Sf. Mc. Alexandra împărăteasa”, a plecat subit dintre noi și s-a alăturat Alexandrei. Cu gandul și sufletul la ei, speram să putem continua ceea ce am început împreuna : „Asociația Umanitară Alexandra Nanu” – AUAN, asociație creată în spiritul și memoria Alexandrei și de acum încolo și în memoria lui Jimmy – așa cum ii spuneam noi domnului Ioan Nanu, într-un mod cât se poate de prietenesc.

Dedicăm toate realizările Proiectului AUAN pentru anul școlar 2014-2015, realizări remarcabile atât din punct de vedere al veniturilor, cât și din punct de vedere al sumei investite în beneficiarii AUAN, de aproximativ 65000 RON, memoriei domnului Ioan Nanu pentru activitatea zilnică desfăsurată în cadrul asociației, el fiind interfața de comunicare între instituțiile publice și asociație, impunând respect prin exemplul personal, modestie, cinste, adevăr și corectitudine.

În semn de recunoștință și apreciere, pentru contribuția deosebită în tot ceea ce a însemnat activitatea asociației, pentru devotamentul aratat membrilor AUAN, pentru susținerea morală și financiară a asociației, pentru grija față de beneficiarii AUAN, „Asociația Umanitară Alexandra Nanu” – AUAN conferă domnului Ioan Nanu calitatea de Membru de Onoare – post-mortem. Va rămâne în inimile noastre un OM cu o înaltă ținută morală și un adevărat prieten.

image2015-09-29-120937_001

De patru ani, de la infiintarea AUAN, ne-am bucurat de un impresionant sprijin din partea dumneavoastră, a sponsorilor, donatorilor, sustinatorilor, ziaristilor, artistilor și pentru asta va mulțumim din inima. Avem speranta ca și în continuare veți fi alături de noi, ca împreuna, sa alinam atât suferintele noastre cât și a atator copii/tineri care au așa multă nevoie de o susținere morala și financiara pentru realizarea lor în viața.

                                                                                      „Asociația Umanitară Alexandra Nanu” – AUAN

Alex

Alex„Sentimentele generoase fac din om o făptură sublimă”                                   – Honoré de Balzac -

Sibiu 100% – An IV, Nr,280 / 17 – 22 mai 2014

Alex 12În amintirea Alexandrei Nanu care, în 18 mai 2014, ar fi împlinit vârsta de 30 ani.

La peste trei ani din acel octombrie 2010, când inima celei care a fost Alexandra Nanu a încetat ireversibil să bată şi soarta de neînţeles a luat-o subit dintre noi în urma unei afecţiuni grave de sănătate şi nebănuită până în momentul respectiv, suferinţa, durerea, regretul – trăite sub puterea şocului, cu intensitatea aproape de limitele suportabilităţii omeneşti de părinţi, de prieteni, de cei apropiaţi – persistă încă, însoţiind impresionantul mod de a-i păstra vie amintirea, memoria frumoasă şi luminoasă, minunată, exemplară din atâtea puncte de vedere şi având cu toţii acel sentiment al prezenţei ei în tot ceea ce fac în acest sens, că îi vede de acolo de unde este şi le răspunde cu zâmbetul cald şi privirea învăluitoare, aşa cum o vedem, fie în imaginile de la AUAN fie de pe crucea din amenajarea atât de potrivită, în armonie cu firea ei delicată cu expresivitatea şi frumuseţea, cu vibraţia, care i-au fost proprii în viaţă; şi de acolo parcă zâmbeşte tuturor celor care trec, neputând să nu observe şi să nu se întrebe: de ce? În atâtea evenimente, fapte, pline de semnificaţie în modul cu totul aparte de a-i păstra memoria, amintiri, invocări, mărturii, activităţi caritabile, de ajutorare, din partea celor care participă, cu starea specială a prezenţei şi comunicării cu ea, ca şi când ar fi aievea – mai mult în unele părând în aşa măsură prezentă, implicată, încât parcă ar îndruma şi ajuta cum să iasă totul cum trebuie în reuşita faptelor bune, făcute în numele asociaţiei AUAN – fie că era vorba de evenimente artistice în benificiul celor ajutaţi, fie de alte activităţi menite să ducă la sporirea binelui, a dragostei, a generozităţii.

Afla mai multe

Dacă putem cunoaşte oamenii – prin: ceea ce spun despre ei, ceea ce spun ceilalţi despre ei şi mai mult prin ceea ce spun ei despre ceilalţi şi desigur mai ales prin faptele lor, atunci Alexandra Nanu pentru care există atâtea mărturii, ne întrebăm: ce energie, ce forţă, ce resursă, ce potenţial a putut exista în această fată de doar 26 de ani pentru a se fi putut manifesta astfel şi pentru a împlini atâtea, oferind şi prietenie şi dragoste dar şi primind din partea celor care au cunoscut-o.

La prima încercare de a avea o opinie am considera fie că a fost vorba de înzestrări native excepţionale, de dăruri ale coincidenţei, ale hazardului împrejurărilor vieţii, care i-au permis să aibă o asemenea prezenţă şi arie de influenţă socială atât de mare şi complexă. Aducând lucrurile în matca lor putem spune că o sursă majoră a constituit-o în primul rând educaţia bună din partea bunicilor şi a părinţilor, comunicarea deosebită pe care aceştia au avut-o potrivit evoluţiei vârstelor (despre care remarcăm, cu prilejul lansării AUAN, că puţini dintre noi ca părinţi putem pretinde că reuşim aceasta, într-una din cele mai grele aspiraţii din viaţă: cea de părinte), poate şi faptul de a fi fost nativă într-o zodie solară, a muncii şi a dăruirii prin muncă, având şi capacitatea de a participa la bucuriile vieţii şi de a oferi bucurii. Aşadar părinţii, bunicii, cei care au înconjurat-o cu multă dragoste şi atenţie i-au însuflat de mică dorinţa de a vedea şi de învăţa lucruri noi. Am simplifica dacă am spune că era o „ambiţioasă”, mai potrivit fiind că era harnică, tenace, conştiincioasă şi responsabilă faţă de „lucrul bine făcut”, optimistă – cum sublinează mama – onestă faţă de sine şi faţă de ceilalţi: „a reuşit mereu să inspire pe cei din jur, să le dea încredere în propriile forţe şi să-i convingă că e mult mai uşor să faci ceva din suflet … pentru suflet”(Zanea Cristiana – una din cele mai bune prietene). Aşadar munca, despre care putem spune şi că nu este în sine un alint şi putem admite că are rol important în a-l forma pe om, a fost o primă componentă în formarea Alexandrei Nanu, fapt remarcat şi de profesorii din perioada studiilor sale filologice de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu şi de îndrumătorul licenţei, prof. dr. Gerhard Konnerth, care menţiona: „Formată în etica muncii, în spiritul căreia a fost crescută în familia sa cultivată, pătrunsă de dorinţa de cunoaştere şi împinsă de curiozitatea ştiinţifică şi-a dedicat lucrarea de diplomă tragediei cumplite a holocaustului … şi care ajuns ca fiind una din puţinele lucrări de diplomă din ţara noastră, dacă nu cumva singura, care a fost adăugată la documentele existente în Arhiva Muzeului Holocaustului din Washington, … adăugând şi alte calităţi prin care şi-a câştigat un loc în inima colegilor şi ale colegelor prin firea ei deschisă şi puritatea ei morală” (Gerhard Konnerth). La fel relatează Zanea(Tolomeiu) Cristiana, una din cele mai bune prietene: „… cu ajutorul unor programe de muncă dedicate studenţilor, şi-a îndreptat paşii spre Statele Unite ale Americii şi Germania, unde s-a făcut imediat remarcată, datorită spiritului ei prietenos şi a naturii ei vesele. Investea mult în relaţiile cu persoanele dragi şi avea dăruirea de a-i motiva să-şi continue studiile şi formarea intelectuală. Pentru Alexandra Nanu formarea educaţională a constituit mereu un factor important, ea însăşi continuându-şi studiile prin formarea postuniversitară, lărgindu-şi sfera cunoaşterii. A abordat un domeniu nou pentru ea, cel economic şi a absolvit cu succes şi aprecieri din partea profesorilor, masteratul”, ceea ce a ajutat-o sa desfăşoare o activitate apreciată la doua firme de renume național și international : Wenglor Electronic și Oracle Romania, până când drumul ei în viaţă a fost „curmat de destin”.

Am admis, în urma multor relatări pe care le-am auzit, mărturii despre ea, că a avut o energie psihică deosebit de puternică, o mare capacitate de comunicare şi relaţionare, socializare, empatie şi simpatie, fiind: o fire deschisă, cu afinităţi, cu puterea de a influenţa pe ceilalţi şi de a-i motiva în a obţine stimă şi încredere de sine şi fiecare în a se autodepăşi. „Investea mult în prieteniile sincere; sinceritatea, altruismul, seriozitatea, iubirea fiind cele mai importante trăsături de caracter ale celei care a fost Alexandra Nanu …”(mama). Aceşti tineri minunați, prietenii Alexandrei, au înconjurat şi susţinut psihic părinţii, fiind tot timpul alături de ei, umpland, cât s-a putut, golul imens rămas în suflete lor.

Din multe relatări, fiind nevoiţi să selectăm doar o parte şi doar dintr-una, confirmăm această putere de influenţare în bine a celorlalţi, fiind una din reprezentantele bune, de excepţie, ale generaţiei sale, generaţie în care ne punem atâtea speranţe spre a depăşi timpurile actuale. O altă mărturie, într-un eseu profund al suferinţei, regretului şi dorului de Alexandra, o prietenă, Andreea Anghel în „Călătorie cu gânduri…” scrie: „… nu mă gândeam ca cineva ar putea avea vreodată să-mi lase atât de adânc amprenta asupra mea…”, „… în clipele cele mai grele, în zâmbetele cele mai sincere, în momentele cele mai fericite sau în cele în care am senzaţia că nu există nimic mai trist în lume… mă uit la cer şi-mi imaginez că e acolo, că îmi dă putere şi credinţă, că îmi spune iar şi iar: ‚toate trec’ ”. Sau „… mă întrebam cum reuşea să aibă atât de mulţi oameni frumoşi lângă ea; i-am cunoscut pe rând, … mai întâi din povestirile ei, pentru că avea darul de a-i lăuda şi mereu îmi spunea … „ „ îmi povestea mult de viaţa ei de la Sibiu, povestea mult despre prietenii ei cei mai buni … . Când în glumă îi criticam prietenii le lua apărarea”. Sau: între atâtea câte au rămas de la Alexandra Nanu, este şi „o prietenie frumoasă, amintiri de nepreţuit …”

Pe acest fond comun, păstrând spiritul ei darnic şi altruist, s-a născut ideea Asociaţiei Umanitare Alexandra Nanu, al cărei întemeietor nevăzut este Alexandra Nanu. Dinamica AUAN este de fapt formată şi susţinută de părinții Alexandrei înconjurați de prietenii Alexandrei și cei care s-au alăturat ulterior – tineri minunați, valoroși care au rezultate deosebite în diferite domenii de activitate. Înfiinţarea unei asociaţii de o asemenea amploare, din câte am reuşit să ne formăm o imagine, constă în: muncă multă, dăruire, sacrificiu, timp afectat, concentrare, energie, responsabilitate, implicare, devotament. AUAN – facem precizările pentru a preveni atâtea înţelegeri greşite şi mai ales false realizări în atâtea domenii cum se întâmplă prea des astăzi – este o asociaţie nonguvernamentală, nonprofit, nepartizană politic, înfiinţată în noiembrie 2011, devenită persoană juridică română de drept privat, iar din ianuarie 2012 funcţionează în conformitate cu legislaţia română privind asociaţiile şi fundaţiile; din septembrie 2012 a fost acreditată.

Scopul AUAN este de a sprijini copiii și tineri între 6 și 19 ani, care au performanță scolara – deci pot și vor să-și clădeasca o cariera în viața – dar sunt lipsiţi de mijloace materiale și financiare.

Imaginea este copleşitoare cu privire la ceea ce s-a făcut în condiţiile şi cu mijloacele respective. Spunem doar că din cunoaşterea directă am constatat că ambii părinţi, împreună cu ceilalţi implicaţi în asociaţie – iar acum ne referim la aceştia – sunt în situaţia de a munci mai mult decât dacă ar fi angajaţii unei firme sau dacă ar avea o firmă mare, complexă. Toate realizările asociatiei , sunt în detaliu explicate, în trei limbi : română, engleză și germană, pe site-ul AUAN : www.alexandrananu.ro.

Considerând că nobleţea unei comunităţi poate fi ilustrată într-un mod convingător de asemenea iniţiative, intreprinderi, acţiuni, de consecvenţa şi importanţa lor pentru binele semenilor nevoiaşi, de solidaritate şi altruism, cum nu se întâmplă curent. Este ceea ce şi-ar fi dorit Alexandra Nanu, ceea ce ar fi făcut foarte bine, cum a procedat cu toate pe care le-a făcut în scurta ei viaţă. Este de datoria noastră, ca în numele ei, alături de mulţumirea ei, să mulţumim, să preţuim, să recunoaştem pe toţi cei care direct sau prin spectacole, artişti cu dăruire, talent şi devotament şi prin alte acţiuni sunt implicaţi în acest nobil angajament.

Prof. Dr. Alexandru Hudiţean Prof. Dr. Gerhard Konnerth

Alex 12Să crezi în Dumnezeu, chiar şi atunci când El tace. În aminitirea Alexandrei Nanu

Sinteza textului apărut în săptămânalul sibian de limbă germană Hermannstädter Zeitung nr. 2379 din 9 mai 2014. În cazul trimiterilor la Cărţile Sfintei Scripturi au fost păstrate referinţele din textul german.

„Să crezi în Dumnezeu, chiar şi atunci când El tace.” Această mărturisire ne‑a fost transmisă prin intermediul versurilor unei poezii descoperită pe zidurile unei pivniţe din Köln, în care şi-a găsit refugiul pe vremea naziştilor un evreu, al cărui nume a rămas necunoscut. (Conform – precum şi în cele ce urmează – Adalbert Ludwig Balling „Să crezi în soare, chiar şi atunci când acesta nu străluceşte”.) În imaginile poetice care anticipează această mărturisire – şi anume în cea a soarelui, în care necunoscutul crede, chiar dacă nu îl poate vedea strălucind, precum şi în cele ale dragostei, în care necunoscutul crede, chiar dacă nu o poate simţi – profunzimea acestei mărturisiri este transfigurată în simboluri ale înţelepciunii existenţiale şi ale adevărului. Mărturisindu-le, necunoscutul se rezumă la puţine cuvinte, dar nu pentru că ar fi dominat de sentimentul de teamă sau de frică, ci pentru că ele sunt suficiente pentru a ne crea nouă, celor cărora le este adresat acest mesaj, convingerea că el, cel care a rămas anonim, a crezut, de asemenea, şi în ceea ce constituie taina relaţiilor interumane, şi anume în consideraţia şi în respectul profund faţă de semeni. Afla mai multe

În acest adevăr etern se regăseşte totodată şi secretul profund şi de nepătruns al naturii spirituale a omului care se ridică mult deasupra nivelului mediului său înconjurător. Dar această mărturisire trebuie percepută, desigur, în acelaşi timp drept discernere a celor trecute faţă de trăirile prezentului, în scopul transfigurării dependenţei şi a neajutorării, a slăbiciunii şi a temerilor precum şi a suferinţei în sentimentul de dor, iar a lipsei de speranţă în amintiri. Se pune însă întrebarea: dor de ce anume? Cu siguranţă că nu poate fi decât dorul de soare şi de dragoste, de dorul de umanitate şi de acel dor care ar putea pune capăt tuturor suferinţelor. Şi totodată de dorul de Dumnezeu, chiar dacă Friedrich Nietzsche s-a exprimat despre creştini în felul următor: „Ar trebui să aibă chipuri mai vesele, pentru ca să pot crede în Dumnezeul lor.“ Asemenea gânduri ne determină să căutăm o altă cale şi să ne îndreptăm – aşa cum ne-a îndemnat cândva un alt gânditor – către umanitarism, iar prin intermediul acestuia către relaţiile de prietenie. Căci prin încrederea într-o asemenea trăire ar putea fi redusă nu numai răceala existentă în relaţiile interumane, ci şi înstrăinarea şi însingurarea în lume şi ar putea fi diminuat numărul celor mulţi care trăiesc însinguraţi. De o astfel de încredere trăită şi transfigurată într-o credinţă puternică în prietenie şi în omenie s-a lăsat condusă şi Alexandra Nanu, tînăra care a studiat limbile germană şi engleză la Facultatea noastră de Litere şi Arte, pe care a absolvit-o în anul 2007. Ea şi-a trăit această credinţă în conformitate cu principiile care stau la baza unităţii şi a solidarităţii interumane şi a avut astfel capacitatea de a concretiza tot ceea ce rămâne îndeobşte vis sau aspiraţie în momente magice. Căci să-ţi trăieşti viaţa în spiritul unităţii şi al solidarităţii umane nu se confundă nicidecum cu o viaţă consumată în anonimat, ci este o viaţă care se desfăşoară asemeni unei călătorii nesfârşite către adâncurile tainice ale propriului suflet. Probabil că la o astfel de interiorizare cugeta şi Hermann Hesse, atunci când a scris următoarele cuvinte: „Acolo unde drumurile prieteniei se intâlnesc, intreaga lume ni se transformă pentru o oră în patrie.“ Astfel lumea devine patria drumurilor noastre, în drumuri pe care le percepem drept nişte simboluri purtate de mesagerii Domnului, deci de mesagerii unei lumi desăvârşite, cum a menţionat cândva cineva, de mesagerii în care a crezut şi Alexandra Nanu. Dar credinţa sa a legat-o, în aceeaşi măsură, şi de mesagerii acestui univers pământean, pe care Alexandra i-a întâmpinat cu inima deschisă şi de care ea s-a lăsat însoţită pe căile deschise de aceştia. Pe toate drumurile deci, pe care Alexandra i-a parcurs cu credinţă şi cu smerenie, pentru că pe vremea aceea “nu avea niciun motiv să se îndoiască de lume şi de măreţia lui Dumnezeu” (Robert Louis Stevenson). Am cunoscut-o pe Alexandra Nanu încă din primul ei an de studenţie. A fost o studentă cu totul deosebită, dar în felul ei aparte modestă şi obişnuită, atât în comportament cât şi la vorbă, iar simplitatea şi naturaleţea ei i-au adus simpatia colegilor şi a profesorilor. S-a remarcat deopotrivă prin claritate în gândire cât şi prin deschiderea spre adevăr, cultivat în dialogul cu cei din jur. Evidentă a fost în acelaşi timp şi capacitatea ei de a învăţa din greşeli, o calitate născută parcă din recunoştinţa pe care o nutrea în faţa darurilor vieţii. La desăvârşirea personalităţii sale a contribuit totodată şi indignarea ei profundă faţă de fărădelegile şi umilinţele din trecutul istoric nu prea îndepărtat, umilinţe care au fost aduse demnităţii umane şi condiţiei fundamentale a semenilor noştri şi pe Alexandra care le-a cercetate cu asprime şi cu revoltă în lucrarea sa de licenţă, pentru care a ales ca temă “Predarea Holocaustului în învăţământul gimnazial sibian” (coordonator prof. dr. Gerhard Konnerth). Această lucrare de diplomă, care se încadrează în efortul educaţional contemporan de depăşire a suferinţelor cauzate umanităţii rănite, provocate de cei care prin desconsiderarea totală a fiinţei umane şi-au transformat cinismul în ideologie – un efort educaţional care şi‑a găsit conţinuturi şi scopuri şi în şcolile din ţara noastră – această lucrare de diplomă, deci, se află astăzi în patrimoniul arhivei Muzeului Holocaustului din Washington. Dragostea ceştinească şi respectul profund faţă de semeni au fost sentimentele fundamentale care au însoţit-o pe Alexandra Nanu şi pe drumul pe care l-a parcurs în anii pe care i-a adăugat studiului universitar. În aceste valori fundamentale Alexandra a găsit forţa şi determinarea necesară pentru timpul care i-a mai fost îngăduit. Acest timp s-a scurs implacabil în octombrie 2010, când a fost răpusă de o boală nebănuită. În ziua de 18 mai 2014 Alexandra ar fi împlinit vârsta de 30 de ani. În amintirea noastră a rămas însă vie convingerea că Alexandra a avut o consideraţie şi un respect profund faţă de Cuvânt, faţă de Cuvântul pe care l-a purtat mereu în suflet, în vorbe şi în inimă (5 Mo, 30, 14). Acest respect faţă de cele rostite se regăseşte şi în cuvintele „Moartea trebuie să fie cufundată în linişte”, rostite de Platon în dialogul Moartea lui Socrate, unde Platon, filosoful, văzându-l pe Socrate cum bea licoarea otrăvită, nu şi-a mai putut stăpâni tulburarea şi, acoperindu-şi, asemeni celorlalţi, faţa, s-a lăsat pradă lacrimilor, şi asta „nu atât pentru Socrate, ci de mila sorţii mele, deoarece am putut aprecia câte mi-au fost luate prin pierderea unui astfel de prieten”. Dar lacrimile amare “au tulburat întregul cerc de prieteni, dar nu şi pe Socrate … care a rostit cuvintele: Moartea trebuie să fie cufundată în linişte, aşadar fiţi demni şi cumpătaţi!” În consecinţă (spune filosoful): „Ne‑am simţit ruşinaţi şi ne-am stăpânit lacrimile.” Ne îndeamnă astăzi oare, în concluzie, aceste lacrimi reţinute şi pe noi să ne tăinuim doliul şi să ne reţinem tristeţea în adâncul eului nostru şi să nu ne exteriorizăm? Un asemenea gând ar fi profund străin atât tradiţiilor noastre, cât şi convingerile noastre creştineşti, care ne îndeamnă să ne cufundăm în tristeţea despărţirii de cei dragi şi să trăim cu toată intensitatea doliul nostru, întotdeauna aşa cum se cuvine: “trup şi suflet”, căci din bogăţia interioară, pe care o câştigăm din trăirile proprii, dar şi din experienţa semenilor noştri, s-a născut gândul şi cumpătarea înţeleaptă: „Cel căruia i-a fost dat să se dăruiască suferinţei”, aceluia “îi este dat, de asemenea, să se poată dărui, în aceeaşi măsură şi cu puteri renăscute, vieţii.” Căci atunci când omul este pregătit să accepte suferinţa şi să considere că aceasta este, de fapt, o parte componentă a vieţii sale, atunci cel suferind trăieşte şansa maturizării prin suferinţă. O asemenea cumpătare ne permite să parafrazăm gândul rostit de Nietzsche, şi anume acela că cine are de înfruntat provocarea existenţială: „De ce?”, acela poate să şi îndure aproape orice alternativă de înfruntare a provocării: „În ce fel”. Această parafrazare ne conduce către un adevăr verificat tot mereu, conform căruia deseori cei dătători de speranţă şi de putere sunt chiar cei care ne părăsesc pentru totdeauna şi care pleacă de lângă noi cu faţa luminată de un zâmbet ceresc şi atotştiutor. Căci ne este scris că sensul adânc al vieţii constă în dăruirea către Dumnezeu, întru dragoste şi în adevăr. În adevăr şi în dragoste îşi găsesc alinarea şi părinţii îndureraţi, dar şi prietenii profund mişcaţi, care au trăit – impreună cu Rainer Maria Rilke – marele adevăr, conform căruia ne este dat să invăţăm încet „să recunoaştem acele lucruri foarte rare, în care dăinuie eternitatea şi singurătatea şi de care putem avea parte în tăcere.” După ce părinţii au acceptat ceea ce nu voiau să considere că ar fi putea fi real, şi-au construit viaţa pe realizarea faptului că viaţa lor nu trebuie să fie dominată de deznădejde şi de lipsă de înţelegere, de renunţare şi de amărăciune, de închistare şi întuneric, deoarece viaţa se poate învăţa doar trăind-o. Au acceptat, aşadar, dovezile de prietenie venite de pretutindeni, de la prieteni şi de la vecini şi de la toţi oamenii care le impărtăşesc credinţa – şi care în Vechiul Testament sunt numiţi fraţi – şi s-au apropiat de aceştia cu măreţia spiritului şi cu devotament, alcătuind astfel o comunitate în care şi‑au găsit alinarea. Aceasta comunitate este Asociaţia Umanitară Alexandra Nanu – AUAN, o comunitate care este susţinută de sponsori şi de persoane care doresc să acorde ajutor semenilor lor şi a cărei valoare morală se regăseşte atât în atitudinea întemeietorilor Asociaţiei şi a sponsorilor (precum Helmut Detschelt din Vancouver / Canada, sau Wenglor din Sibiu) cât şi în faptele acestora: sprijinirea şi ajutorarea tinerilor şi a copiilor nevoiaşi. Libertatea interioară şi exterioară a Asociaţiei Umanitare Alexandra Nanu se bazează totodată pe mesajul transmis comunităţii umane, şi anume: “Ne îndeplinim chemarea ca fiinţe umane în măsura în care ne dedicăm celorlalţi.” (Bruno Moser) În încheiere un gând dedicat părinţilor îndureraţi şi suferinţei lor nemângâiate: Părinţii îşi vor mai purta timp îndelungat această povară cumplită, deoarece: “Totul îşi are timpul său…(Pr 3,1)”, aşa cum îşi au timpul lor atâtea altele precum dragostea, dorul sau amintirea. Din toate, însă, numai amintirea rămâne – conform cuvintelor lui Jean Paul – “singurul paradis, din care nu putem fi alungaţi”. Prof. dr. Gerhard Konnerth Prof. Dr. Alexandru Hudiţean

Despre Alexandra

AlexAlex 12Alexandra Nanu s-a nascut in Cisnadie, judetul Sibiu in 1984. A copilarit la Ilimbav alaturi de bunicii din partea mamei si Sibiu alaturi de parinti si bunicii din partea tatalui, inconjurand-o cu multa dragoste si atentie si insuflandu-i inca de mica, dorinta de a descoperi, vedea si invata lucruri noi. Fire ambitioasa si optimista, a reusit mereu sa ii inspire pe cei din jur, sa le dea incredere in in propriile forte si sa ii convinga ca e mult mai usor cand faci ceva din suflet … pentru suflet.

Alexandra a urmat studiile universitare in domeniul filologiei in orasul natal, dar mereu a vrut sa isi depaseasca limitele si sa isi largeasca orizonturile cunoasterii. Astfel,cu ajutorul unor programe de munca dedicate studentilor, si-a indreptat pasii spre Statele Unite ale Americii si Germania, unde s-a facut imediat iubita, datorita spiritului ei prietenos si a naturii ei vesele. Investea mult in relatiile cu persoanele dragi si avea daruirea de a-i motiva sa-si continuie studiile si formarea intelectuala. Pentru Alexandra, formarea educationala a constituit mereu un factor important, ea insasi continuandu-si studiile post-universitare si largindu-si sfera cunoasterii. A abordat un domeniu nou pentru ea, cel economic si a absolvit cu succes si aprecieri din partea profesorilor, masteratul . Impresionat fiind de rezultatul final al lucrarii de licenta, profesorul indrumator i-a propus Alexandrei sa inceapa doctoratul, pas ce urma sa-l faca in anul urmator, daca timpul ar fi fost de partea ei.

Atunci cand in cale apareau obstacole, Alexandra gasea mereu puterea sa priveasca mai departe, sa aiba incredere in solutiile pe care le gaseste si sa isi asume deciziile pe care le ia. A ales sa se mute cu serviciul la Bucuresti, sa traiasca un un nou inceput. Si cand se parea ca este mai implinita si multumita, drumul ei in viata a fost curmat de destin, care i-a indreptat pasii spre Ceruri.

Alexandra avea un mod aparte de a arata ca ii pasa – optimista si mereu zambitoare, increzatoare in propriile forte si cu vise mari, a reusit sa cladeasca prietenii sincere cu oameni minunati, ambitiosi si ghidati de aceleasi principii.

Pentru ca se spune ca o persoana nu pleaca de tot in lumea cealalta, ca umbra ei mai salasluieste printre noi, mai conduce oamenii pe caile lor si e mereu aici in ganduri, parintii si prietenii Alexandrei au cautat sa faca ceva in comun, pastrand spiritul ei darnic si altruist. Atunci s-a nascut ideea Asociatiei Umanitare Alexandra Nanu, al carei intemeietor nevazut este Alexandra Nanu.

http://youtu.be/6ncuVHelJ1Q http://youtu.be/V9Qi4XEYsvM http://youtu.be/DWAjM0XEo-I