Slogan Ro
Credem in Tine!

Agerpres 30/10/2012

Comunicat de presă – Asociaţia Umanitară Alexandra Nanu – AUAN – Sibiu

Agerpres
Marţi, 30 Octombrie 2012 08:50

Un an de la înfiinţare COMUNICAT DE PRESĂ
‘Asociaţia Umanitară Alexandra Nanu’ – AUAN, sprijină material şi financiar copiii si tinerii, cu vârste între 6 şi 19 ani, care doresc şi pot să-şi desăvârşească studiile, să-şi clădească o carieră profesională, dar sunt lipsiţi de mijloace materiale.

Cu ocazia împlinirii unui an de la înfiinţare, AUAN lansează

Proiectul AUAN pentru anul şcolar 2012-2013

proiect care a început în luna septembrie, se întinde pe o perioadă de 10 luni şi cuprinde 20 de beneficiari ce au vârste între 10 şi 18 ani: clase I-IV: 6 beneficiari, clasele V-VIII : 6 beneficiari şi clasele IX-XII: 8 beneficiari.

Criteriile de selecţie a beneficiarilor sunt:

  • performanţă şcolară;
  • solicitantul să aibă vârsta între 6 şi 19 ani;
  • venitul net / membru de familie să fie mai mic de 500 RON.

Sumele alocate pe beneficiari sunt diferite, în funcţie de ciclul de învăţământ:

  • clasele I – IV : 150 RON / lună => 1500 RON / an şcolar;
  • clasele V – VIII : 175 RON / lună => 1750 RON / an şcolar;
  • clasele IX – XII : 200 RON / lună => 2000 RON / an şcolar.

Acesti bani sunt destinaţi strict nevoilor beneficiarilor. Responsabilul de caz AUAN are obligaţia ca, impreună cu beneficiarul, să analizeze priorităţile nevoilor acestuia, să-şi dea acordul asupra cumpărăturilor pe care urmează să le facă beneficiarul şi în maximum două zile să deconteze contravaloarea facturii primită de la beneficiar, factură ce atestă achiziţionarea bunurilor convenite anterior (conform contractului încheiat între AUAN şi beneficiar).

Nevoile beneficiarilor, identificate în timpul anchetelor sociale, sunt:

  • alimente, îmbrăcăminte, încălţăminte;
  • cărţi, caiete, rechizite, culegeri, dicţionare;
  • tratamente stomatologice, aparate dentare;
  • consulţatii oftalmologice, ochelari de vedere;
  • abonamente transport la şi de la şcoala;
  • tabere, excursii.

De Crăciun şi Paşti, toţi copiii, tinerii la care AUAN a făcut anchete sociale şi care sunt în număr de 25 până acum, vor primi cadouri, reprezentând alimente şi dulciuri, în valoare de 150 RON / copil.

Informaţii complete despre proiect şi beneficiari sunt pe site-ul AUAN.

Pe parcursul verii 2012, AUAN a rezolvat şi unele intervenţii punctuale în folosul beneficiarilor şi a familiilor lor.

Orice copil, tânăr care se încadrează în criteriile de selectie AUAN, mai sus menţionate, poate aplica pentru un sprijin din partea AUAN, pe site-ul AUAN.

Acest sprijin acordat de AUAN este de fapt o recunoaştere a meritelor copiilor, tinerilor ambiţioşi, care au rezultate bune la învăţătură şi vor să realizeze ceva în viaţă. Dacă în acest moment, toţi beneficiarii cuprinşi în proiectul AUAN, nu doresc să le fie cunoscută identitatea, datorită anumitor mentalităţi existente în societate, sperăm ca într-un timp relativ scurt, să reuşim să-i facem să se simtă mândri de fapul că AUAN i-a selectat pentru a fi premiaţi.

Proiectul pentru anul şcolar 2012 – 2013 a fost posibil datorită:

  • încrederii în AUAN a doua firme de renume naţional şi internaţional care îşi desfăşoară activitatea în Sibiu: S.C.Wenglor Electronic S.R.L., S.C.Euroconf S.A., care înteleg să se implice şi în rezolvarea problemelor sociale ale comunităţii;
  • donatorilor din ţara şi din afara ţarii, cunoscuţi şi necunoscuţi, cărora AUAN a reuşit să le transmită bunele sale intenţii;
  • tuturor persoanelor fizice care au optat pentru direcţionarea a 2% din impozitul pe venitul anului 2011 în contul AUAN;
  • şi, nu in ultimul rând, a membrilor AUAN, care, cu o dăruire exemplară, prin munca lor, au reuşit să facă din AUAN o asociaţie solidă şi de încredere pentru beneficiari şi comunitate.

Tuturor, le aducem cele mai calde mulţumiri şi avem speranţa că acesta este doar începutul.

Pe data de 8 decembrie 2012, ora 18:00, la Sala Thalia Sibiu, ‘Asociaţia Umanitară Alexandra Nanu’, organizează un spectacol specific sărbătorilor de iarnă, în scopul obţinerii fondurilor necesare susţinerii activităţii ce-o desfăşoară.

Dorica Nanu
Director Executiv AUAN