Slogan Ro
Credem in Tine!

AGO – 30 martie 2019

AGO – 30 martie 2019

Sâmbătă, 30 martie 2019, noi, Asociația Umanitară Alexandra Nanu – AUAN, am avut Adunarea Generală Ordinară, unde am analizat activitatea asociației pe anul financiar 2018. Este al doilea an consecutiv pe care îl încheiem cu un deficit bugetar (datorită legislației și faptului că am fost mai puțin vizibili în presă, din motive obiective) dar păstrând la același nivel investiția în educația copiilor/tinerilor, în speță, a beneficiarilor AUAN, folosind excedentul bugetar al anilor precedenți. Foarte pe scurt, cheltuielile totale pe anul 2018 au fost de 116.307 lei, din care:

– 91.865 lei au mers direct la beneficiarii AUAN, reprezentând 78.98%;

– 23.083 lei – cheltuieli administrative (contracte prestări servicii, birotică, reclamă și publicitate, diferențe de curs, comisioane, etc.), reprezentând 19.85%;

-1.359 lei – cheltuieli de protocol, reprezentând 1,17%.

Primordial, în activitatea AUAN, este relația cu beneficiarii. De-a lungul anilor, aceasta a reprezentat o constantă, nu am făcut nici un rabat la nevoile si necesitățile lor. Ne mândrim cu beneficiarii AUAN, cu familiile acestora, sunt oameni care doresc și fac tot posibilul să reușească în viață.